Visuri împrumutate

Câți dintre noi nu se cred unici, după cum și suntem? Câți însă dintre noi cred că visurile lor sunt atât de personale, atât de originale, încât le aparțin și dețin copyright asupra lor? Da, mulți dintre noi. Arareori însă visurile noastre ne aparțin, asta dacă nu cumva visăm să întindem un cablu pe sub ocean…

Pe de alta parte, originalitatea visurilor nu e atât de importantă încât să vorbim prea multe despre ea, de vreme ce acestea sunt resimțite ca un inedit de către visător. Astfel că visuri precum de a crește mare, a găsi perechea potrivită și a trăi povești de dragoste răvășitoarea și unice, a întemeia o familie, a avea copii, ai crește, a-i vedea mari, visul de ai vedea căsătoriți și la casele lor, aceste visuri și năzuințe, pe cât de comune și repetitive sunt, pe atât de înălțătoare și intense sunt pentru fiecare visător.

Nu există vis care să nu antreneze un alt vis în mecanismul de realizare al acestuia. Astfel, nu numai că împrumutăm visurile altora printr-un soi de mimetism irezistibil și aproape predestinat, ci și ne împrumutam visurile noastre altora. Visurile noastre devin ale lor, gândurile și simțirile noastre devin ale lor, așa cum și visurile altora au devenit, acum, ale noastre.

Visurile sunt acel lubrifiant care face viața să merite trăită și pe care o transformă într-un câmp de luptă pe care cad anii noștri la datorie …

La umbra visurilor noastre se nasc și mor alte visuri…

  • by Florin Chitiul