O doamnă înaltă, tunsă scurt, cu păr alb, ordonat, o englezoaică desăvârșită care aduce parcă a Lady Briane din “Urzeala Tronurilor”, îmi ia militărește dar respectuos tensiunea. Înot în propria transpirate rece. Rece în pat, rece în camera a cărei ferestre tocmai am deschis-o pentru a evita impresii super negative. Cu toate acestea, la gradul meu de dezintegrare generală, o singură fereastră batantă nu făcea decât să introducă mirosurile neplăcute înauntru, și nu invers. Solicit un duș, chiar dacă mă poate costa câteva zile de spitalizare în plus. Doamna mă întreabă dacă am haine de schimb, altfel îmi dă dânsa. Aveam 5 costume în mașină, astfel am ales calea orgoliului și am răspuns că am hainele mele. Am întrebat apoi cauza liniștii apelor adânci din calorifere, însă a ocolit englezește răspunsul, amintindu-mi că afară sunt 15°C, dar personal nu cred că sunt mai mult de 12°C. Să verific google: 15°C surprinzătoare, care după 2 zile au devenit 10°C. Prompt însă mi-a oferit un feon de păr acceptându-l cu încântare sperând să mă dezmăț în baie încălzind cu feonul baia. Pe drum sunt însă avertizat că în baie s-ar putea să fiu dezamăgit de lipsa completă a prizelor… Și da, am concluzionat că probabil acesta, anterior reabilitării a fost un spital pentru recuperarea arieraților mintal, și că orice 2 gauri, oriunde ar fi fost ele într-o baie poziționate, ar fi putut să-și atragă pacienții cu limba irezistibil direct spre ele… Fereastra larg deschisa și ventilatorul de evacuare urlau parca la frigul din odăile vopsite până la jumătate, din filmele sovietice plicticoase alb negru vizionate demult obligatoriu cu școală… Am încălzit aerul cu apa data la maxim. Aceasta ocoli cu grație sifonul practicat direct în pardosea și își croi albie implacabil spre ușă în ciuda protestelor mele goale și la propriu și la figurat. Apa învinsese orice prejudecată și ajunse pe hol, în fața recepției… opresc complet apa în speranța întoarcerii ei la matca. Ce a plecat însă nu a mai venit înapoi. Nu înregistrez însă nici un protest. Acum înțelegeți de ce la deschidere ușa fiind umflată de apă se închidea și deschidea defectuos. Lipsa cădiții de duș m-a făcut să alerg la mașină să îmi iau șlapii de plajă de la Adriatica. Nu-i găsesc dar găsesc labele mele profesionale de înot pe care le-am folosit doar scurt de 2 ori. Ar fi putut fi o soluție, dar ilară. Salvator găsesc păpucii de plajă anti arici de mare. Aflând inginerește că debitul maxim al apei care după ce se învârte prin cabina artizanală de duș se întoarce în sifonul din pardosea, fac o baie prelungită schimbând complet orice articol vestimentar, inclusiv pantofii, și revin la salon la costum și cămașa de mătase. Aici revoluție, spălat pe jos, nu credeam că după 3 zile mai poate avea loc minunea asta, patul schimbat complet cu o pătură de etamina suplimentar andocată, mirosul camerei schimbat, doamna mea luptându-se cine știe cu ce duhuri în absenta mea.

Comportament exemplar al stafului medical și al celui auxiliar. Profesional, în ciuda stângăciilor și bâlbâielilor care pe mine m-au costat timp și statul englez bani. Actul medical a fost în final unul bun. În triaj???? am fost ținut o zi în plus deoarece asistentele și medicii de acolo au uitat să îmi facă un exsudat faringian, și deci a trebuit să stau să aștept rezultatul pentru a putea fi internat… Deși era evident că nu sunt camere, și nici paturi, nu am fost externat pana când nu s-au epuizat toate pistele posibile pentru identificarea sursei febre, care din păcate a rămas necunoscută. Mi s-a luat aproape în fiecare zi analize din sânge, etc. Ca și în România, medicii și asistentele sunt blocați de birocrație și maldăre de hârtii ce trebuie completate. Dacă am intrat în spital la ora 17 și asistenta a plecat să îmi aducă un stativ să îmi pună rapid perfuzia, imaginați-vă că s-a făcut ora 23 și încă asistenta nu a reușit să îmi pună perfuzia să meargă încontinuu. Regula de bază era ca orice asistentă care intra în cameră și uita să aducă ceva, fără exagerare, să revină după 2 ore sau niciodată în acea zi, urmând ca următorul schimb să reia de la zero lucrarea celui dinainte. Neexistând continuitate medicului și asistentele fiind prea preocupate de scriptologie, pacienții rămân descoperiți. Într-un salon alăturat, un pacient a tușit toată seara și noaptea până m-a îngrozit… nimeni nu se ocupa de el mai mult decât de mine. Am tras de semnalul de alarmă de la toaletă din greșeală, crezând ca e întrerupătorul (la alte bai din sistemul englez sanitar întrerupătorul era pe un fir atârnat la intrare) și m-am speriat că acum o sa vină 5 persoane să mă ia pe sus… alarmare inutilă, nu a venit la baie nimeni.

Verificarea temperaturii apei menajere din instalație

Deschid televizorul, un LCD mic de 16', poate distrage atenția de la febră. Efectul a fost însă invers celui scontat, febra accentuându-se după ce am constatat că după 40 de canale englezești unde în proporție de 85% sunt bârfe în talk showuri, tabloide înfățișând viața privată a nu știu cărui fotbalist și acțiunea polițiștilor din zonă, filmată plicticos, cu toate problemele lor: certuri familiale, oameni turmentați, drogați, nici un cuvânt despre oamenii străzii însă, ca și cum nu ar exista. Nu am găsit National Geografic sau Discovery. Un Vladim Tudor local însă perorează într-un discurs politic steril în favoarea Brexistului, că ar fi pozitiv pentru ca Anglia are de 5 ori mai multe posturi de televiziune decât Franța. Astfel nu am mai fost ispitit în nici un fel să mai deschid televizorul în tot timpul celor 5 zile petrecute în spital.

Fiind spital universitar s-au perindat 3 echipe de medici rezidenți, probabil supervizați din spate de îndrumători. Indienii sunt prin natura lor încăpățânați și cred că știu tot. Medici și asistente englezi sunt puțini, am aflat mai târziu și de ce de la proprietarul casei de la care am închiriat o cameră pentru Bernice și care a declarat: Nu doresc să închiriez nici unui student englez vreo cameră deoarece sunt zgomotoși, leneși, iau banii pentru studii primiți de la stat și ii cheltuiesc pe băutură și droguri, per ansamblu deci nu-s serioși. Și se cam vede că este asa: englezii ocupă locurile necalificate din sistemul sanitar, atât cât am putut vedea: bucătărese, femei de serviciu, în vreme ce manager de spital este un indian. Că un medic m-a consultat uitându-se ingrat cu lumina de la telefon… este o alta discuție. În schimb urechile mi-au crescut cât la elefanți de la procedeul de luare a febrei electronic din ureche. :)

Englezii au descoperit paracetamolul, panaceu universal. În urgență o asistenta intervine salutar pentru scăderea temperaturii mele care deja depășea 40°C (temperatură axilară) cu 2 tablete de paracetamol. În ureche temperatura este cu până la 5°C mai mare. O rog să găsească soluție intravenoasă pentru că în ultimele 6 zile am tot luat paracetamol și e cam inutil. Mă ascultă și îmi administrează 100 ml paracetamol intravenos. După o oră și ceva febra începe să scadă. După 3 ore a revenit însă la loc. Apoi îmi mai administrează o doză identica de paracetamol… după care am adormit. Spectrul paracetamolului m-a urmărit însă în tot timpul internării, unde de 3 ori pe zi eram întrebat dacă nu doresc paracetamol. Când temperatura mea a ajuns la 38, am început să refuz paracetamolul deoarece era deja în cantități prea mari și îmi periclitam sănătatea prin efectele sale adverse. Astfel ca după 3 zile intrasem in stare subfebrilă cu temperaturi de 35°C si cu toate acestea eram obsesiv întrebat dacă nu doresc totuși un paracetamol!

Externarea, anunțată pe la ora 11 dimineața personal de către un rezident care își exprima buna intenție a echipei care însă nu a reușit să determine cauzele și sursa infecției în organism, în ciuda faptului că au făcut cercetări extinse mergând până la testarea Malariei. Elegant ma întreabă că ce părere am despre perspectiva întoarcerii acasă. Frustrat și frustrant le comunic mulțumirile și părerea mea de rău totodată pentru succesul parțial pe care l-am înregistrat, temperatura coborând prin lupta organismului și a o jumătate de kg de acerola pe care am cumpărat-o în disperare de cauza de pe Ebay (deoarece mi s-a explicat că protocolul englez nu include și vitamina C perfuzabila în nici o formă de tratament!). A venit masa, și apoi încă o masă și după 5 ore externarea nu era gata! Intre timp vine o asistenta sa facă inventarul scaunelor sa vadă dacă nu sunt defecte :).

Deși sunt tentat, nu sunt în măsură să judec actul medical, dar nu mă voi grăbi să îl consider mai bun decât cel din România. Săpunul, dezinfectantul excepțional și șervețelele de hârtie în cantități nesfârșite de la chiuveta din cameră, mănușile chirurgicale pe care le găseam peste tot și în fapt cu care mâncam, televizorul, frigiderul, ventilatorul și Feonul din cameră, alături de o super servantă care intra pe sub pat și mi se așeza mobil de-a latul patului, pe toată lățimea sa, tabloul de prize, oxigen și veioza de la capul pacientului, nota 10. Relaționarea cu staful medical și cel auxiliar, care nu vorbește cu voce tare dacă observă că pacientul doarme, nu deschide lumina pentru a nu-l deranja ci eventual cu o lanternă își desfășoară activitățile, etc. Infirmierele încercă pe cât posibil să nu trântească ușile, să nu trântească T-ul și coșurile de gunoi la schimbare iar dacă totuși se întâmplă își cer respectuos scuze, s.a.m.d.

Toată copilăria mi-a fost bântuită de intrarea nesimțită în salon a asistentelor și a femeilor de servici care la ora 5 într-un zgomot infernal de turnătorie sau gară, loveau cu abitir toate paturile posibile și cele viitoare cu T-ul de natură să-mi sară somnul pentru 3 zile. Actul medical se desfășura într-o lipsă cronică de respect față de pacient și printr-un cult al directorului care tăia și fulgera. În 1977 de exemplu, director general era Dr. Iulius Şuteu, care din cate îmi amintesc verifica spontan toate spitalele din Bistrița. Cert e că la infecțioase zilnic făcea vizitele și fiecare pacient era palpat personal de către dânsul. Este însă adevărat că înainte de intrarea dânsului pe poarta spitalului acesta devenea un stup în care doctorii urlau după asistente, asistentele urlau la infirmiere iar acestea și femeile de servici urlau la noi pacienții deznădăjduiți că patul este dezordonat. Directorul își mai făcea obiceiul să îmi tragă patul să verifice dacă încolțește vreo zonă nespălată… dar cum ar fi putut fi dacă de 3 ori pe zi eram maltratați de femeile de serviciu, iar ocazional își mai lăsa întâmplator mâna pe dulap după care discret verifica dacă era șters praful… Și ce ordine și curățenie mai era! Bistrița cred ca are nevoie din nou, astăzi, de o versiune actualizata a domnului doctor Șuteu.

~~META: creator = Florin Chitiul &date created = 2017-04-15 ~~ ~~LINKBACK~~