Prin aceasta sustin că orice persoana de-a lungul timpului își dezvoltă propria religie, propriul crez sub forma unui cult. Nu vom evalua următoarele grupuri de persoane:
nu, ci vom studia și evalua grupul persoanelor culte și bine informate, al personalităților și chiar a celor din topul societății.
Am avut ocazia să citesc scriitori mari și mici, vii și morți, să discut cu persoane inteligente și agere… Am constat ca toți aceștia scandează repetitiv următoarele vocabule: logic, logică, rațiune, rațional, inteligență, bun simt, se cade etc. Acestea sunt grupurile de persoane vor face succint obiectul studiului nostru.
Cu surprindere am constat că majoritatea, deși lângă cuvântul de ordine axiomatica “fapt”, “aceasta este un fapt”, adică un fapt demonstrat științific, în laborator sau matematic, acestor expresii serios fondate, obstinat însă, la un moment chiar deranjant, intervin expresii de genul: “foarte probabil”, “se pare”, și în cele din urma aserțiunea cu caracter suprem: “Eu cred!”. Despre acest “eu cred” doresc sa discutăm în continuare, care îmbracă multe forme, de la cele frapant de directe pană la cele mai insidios de disimulate .
Este absolut dezarmant să constatăm atât în cercurile înalte, cum ziceam, cât și în cele vulgare că oamenii și-au dezvoltat o manieră comună de demonstrare a propriilor concepte și teoreme cu valoare de postulat argumentat prin “incontestabilul” “eu cred!”. Acest idiom nu face referire direct la o forma de credință habotnico-religioasă ci mai degrabă la o cunoaștere extrasenzoriala a celui care face inspecția sau introspecția, de natură să enunțe “adevăruri”, “fapte” și chiar “axiome” cu ușurința cu care respiră.
Astfel, oamenii mari și mici își brodează, consolidează și promulgă propria credință sau religie, emisie a părerilor bazate parțial pe experiență, parțial pe intuiție și parțial pe caracterul subiectiv al fiecăruia. Intuiția și speranța, două elemente care nu pot fi cuantizate științific și nici măsurate cu vreun dispozitiv, sunt fundamentul credințelor și dogmelor umane care ne determină să aspiram la statutul de dumnezei, în mod mai mult sau mai puțin justificat, potrivit 'Chipului și asemănării Lui'.
In concluzie, nivelul de expertiza suprem ii aparține doar lui Dumnezeu! Restul creației nu este decât o reflectare diafană a divinității acompaniată de puseuri disproporționate de trufie gratuită.