Matei 1:23

Pentru oamenii care nu studiază Biblia şi pentru cei orbiţi de tradiţie, Matei 1:23 poate fi textul care să sprijine preconcepţia că Dumnezeu în persoană a venit pe pământ.

— Să remarcăm însă că la o lectură cursiva a Bibliei, nici un cititor cinstit cu el însuşi nu va putea deduce altceva decât ce declară Biblia, adică Isus şi Dumnezeu, sunt două persoane care, nu una, şi sunt subordonate şi nicidecum egale.

— Insă cei doritori de afirmare personală în plan religios, deoarece probabil în alt plan nu reuşesc, vin să adapteze Biblia la noile lor descoperiri exotice prin argumente care ne contorsionează şi ne blochează mintea.

Dacă urmărim Luca 1:31-35 lucrurile sunt cât se poate de limpezi.

Să vedem apoi Ioan 3:17

Iar dacă e să argumentăm în continuare împotriva unor asemenea învăţături, ne vom aduce aminte că Isus n-a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, ci că este fiul lui Dumnezeu. Să vedem în Ioan 10:36 şi 17:8.

— Dacă privim însă obiectiv lucrurile vom constata că numele evreieşti încorporau curent numele de Iehova, abrevieri ale acestui nume sau Dumnezeu, ca autoritate supremă. Astfel:

Eliata → Dumnezeu a venit

Iehu → Iehova este el

Ilie → Dumnezeul meu este Iehova

Isaia → Mântuirea lui Iah

Ieremia → Iah este înălţat

Ezechiel → Puterea lui Dumnezeu

Daniel → Dumnezeu este judecător

Ioel → Iehova este Dumnezeu

Obadia → Slujind lui Iah

Mica → Cine este ca Iah?

Ţefania → Cel ascuns de Iah

Zaharia → Cel de care şi-a amintit Iah

Maleahi → trimis al lui Iah

Nici unul dintre posesorii acestor nume n-a lăsat vreodată de înţeles că ar fi întruchiparea lui Dumnezeu.

Să studiem aşadar Biblia nu pentru acoperirea orgoliului religiei în care ne-am născut sau din dorinţa de a descoperi noul cu orice preţ, forţând nota, ci animaţi de un spirit sănătos şi însetat doar de adevăr.

  • by Florin Chitiul