Schisme


SCHÍSMĂ, schisme, s.f.- Separarea formală a unui grup de credincioși de comunitatea religioasă căreia îi aparține; p. ext. dezbinare sau neînțelegere pe chestiuni de principiu între grupuri sau persoane unite până atunci; ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma.

Schisma de la Avignon

Rezultatul la care s-a ajuns în urma certei pentru investitură a conferit papei un mare prestigiu şi o mare putere în apus. Unii dintre papi au continuat să urmărească întărirea autorităţii papale. Exemplul clasic de putere este papa Inocenţiu al III-lea, care afirma: „am primit de la Roma mitra, semnul puterii religioase, precum şi tara, semnul puterii pământeşti”.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, papalitatea a avut parte de o nouă confruntare cu puterea lumească, de această dată cu regatul francez, care cunoştea o puternică ascensiune. Deja regele Ludovic al IX-lea cel Sfânt (+1270) care se bucura de o mare reputaţie, a restrâns autoritatea Romei, prin aşa numitul recursus ad principem adică prin dreptul de apel la suveranul statului, în cazul în care cineva se simţea neindreptatit de sentinţa dată de un tribunal eclesial.

Protagoniştii captivităţii papale au fost:
Papa Bonifaciu VIII, şi regele Filip al IV-lea cel Frumos.
Bonifaciu era un om energic, savant, canonist, cu aspiraţii spre dominaţie.
Regele Filip era fără scrupule şi cu o înaltă concepţie despre autoritatea statală. Mobilul conflictului a fost determinat de conflictul dintre Anglia şi Franţa. Acest război a determinat atât pe Filip cât şi pe Eduard al II-lea al Angliei să pună impozite şi pe cler, care s-au plâns Papei. În anul 1296, prin bula Clerici laicos, papa i-a excomunicat atât pe cei care cereau dări de la cler, cât şi pe cei care plăteau dările fără permisiunea lui. Cei doi regi au cerut arbitrajul papei în conflictul dintre ei. Papa a văzut în această cerere un prilej de a-şi întări autoritatea şi prin bula Una sanctam din 1302, afirmă că cel care vrea să se mântuiască, trebuie să creadă că papa a primit puterea asupra tuturor făpturilor. Acest document este considerat cea mai mare pretenţie de supremaţie a papei asupra puterii civile. În faţa acestor pretenţii, Filip al IV-lea aranjat arestarea papei la reşedinţa sa de la Avignon. În cele din urmă papa a fost eliberat datorită sprijinitorilor săi, dar a murit de inimă rea. După ce urmaşul acestuia, Benedict al XI-lea a păstorit doar opt luni după care a murit, cardinalii s-au împărţit în două tabere: cei francezi au ales ca papă pe Clement al V-lea, arhiepiscop de Bordeaux, şi supus al regelui Angliei (zona Bordeaux de pe teritoriul Franţei de astăzi se afla atunci în stăpânirea regilor englezi). Clement al V-lea, descris de istorici ca fiind slab la trup şi cu voinţă slabă, a cedat cu uşurinţă în faţa puterii ambiţiosului rege Filip,cu care avea relaţii bune. A fost instalat la Lyon şi şi-a manifestat dorinţa de a veni la Roma dar nu a făcut nici un demers în acest sens, întrucât la Roma domina instabilitatea.În anul 1309, după o scurtă şedere la Poitiers, Clement V s-a mutat la Avignon, unde a căzut sub influenţa regelui francez. Clement al V-lea, a făcut o serie de concesii regelui Filip:-membrii familiei Colona care a ajutat la arestarea papei a fost reabilitată; - a fost anulată bula Una sanctam din 1302,
- bula din 1296 a fost reformulată astfel încât să nu lezeze independenţa Franţei,
- nu a recunoscut oficial faptul că Filip al IV-lea a avut vreo legătură cu incidentul arestării lui la Avignon,
- cel mai mare compromis este a fost acceptarea desfiinţării ordinului templierilor (vezi capitolul dedicat acestora). Toţi papii care au rezidat la Avignon au fost francezi, iar după 70 de ani, se credea că papalitatea a devenit o instituţie franceză. Pentru că ulterior această şedere a papilor la Avignon a fost asociată cu exilul în Babilon al poporului evreu, această realitate istorică a primit numele de „capitivitatea babilonică”Cel care a adus definitiv scaunul papal înapoi la Roma, a fost Papa Grigorie al XI-lea în anul 1377. De acum sediul papei nu va mai fi în palatul Lateran, ci în palatul Vatican din Roma.
Evaluarea evenimentului
Istoricii consideră „captivitatea babilonică a papilor” ca având aspecte pozitive:
-papalitatea era scutită de intrigile de la Roma;-Avignonul se afla într-o zonă mai liniştită. Adesea papa a fost nevoit să se refungiezeîn afara Romei;
-de multă vreme Roma nu se mai afla în centrul creştinătăţii apusene. Pentru 4/5 din populaţia Europei, o vizită la Avignon era cu mult scurtată decât o vizită la Roma.Istoricii catolici, mai ales cei simpatizanţi ai primatului papal subliniază aspectele negative
-Avignonul nu se bucura de prestigiul Romei şi nici de istoria cetăţii eterne;-adversarii primatului papal folosesc realitatea istorică a captivităţii ca o dovadă împotriva acesteia: cum anume au putut şapte urmaşi ai lui Petru să rezideze în altă parte decât la Roma?

  • by Florin Chitiul